Măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte crescătorii de animale în perioada caniculară

Având în vedere condițiile meteo care prevăd temperaturi ridicate, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș reamintește proprietarilor şi deţinătorilor de animale că au obligaţia de a respecta anumite măsuri specifice care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic.

Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere:

  • asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare;
  • asigurarea unor cantităţi suficiente de apă (necesarul zilnic de apă al unui animal, în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică și care variază în funcţie de vârsta animalului, starea fiziologică, temperatura mediului ambiant şi umiditate:vaci – lapte / 38 – 52 litri; bovine / 38 litri; cabaline / 20 – 45 litri; porcine / 4 – 11,5 litri; ovine / 6 litri; păsări – curte / 0,5 litri) şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ);
  • verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie;
  • în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune, sau alte activităţi de povară, nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00, dacă temperatura la umbră, depăşeşte 25ºC;
  • în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;
  • dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.
  • la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la aparitia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă;

Deţinătorii de animale de companie:

  • în cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare;
  • o atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

Transportatori de animale:

  • sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile;
  • transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii, sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei;
  • înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului;
  • înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport trebuie verificate traseul şi alte aspecte legate de călătorie, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp;
  • la temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu 10-20% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare fiziologică;
  • în cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi;
  • pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor pe toată durata transportului astfel încât în orice moment al călătoriei temeperatura să fie cuprinsă între 5°-30°. De asemenea, apa trebuie să fie asigurată permanent.

 

DIRECTOR EXECUTIV

 Dr. Dumitru – Sorin SORESCU