Ca urmare a inmultirilor cazurilor de mortalitate la animale în urma utilizării neconforme a unei soluții de uz veterinar si anume diazinol, DSVSA Arges informeaza crescatorii de animale:
Substanţa diazinol se utilizeaza pentru deparazitarea externa a animalelor, numai in concentratii conform prospectului şi în nici un caz nu se utilizează pentru aplicaţii locale la om. La om absorbţia prin piele, cutanată, este foarte rapidă şi exercită efecte extraordinar de toxice.
Conform prospectului, produsul Diazinol este un concentrat emulsionabil antiparazitar de uz extern si se recomandă pentru prevenirea şi tratamentul scabiei (sarcoptică, psoroptică, chorioptică, demodecică) şi a ectoparazitismului produs de căpuşe, păduchi, purici şi alte insecte la bovine, ovine, caprine şi suine, fiind un produs medicinal veterinar care se elibereaza numai pe baza de prescriptie medical veterinara.
Persoanele care manipuleaza solutia de Diazinol trebuie sa poarte echipament de protectie ( cizme de cauciuc, manusi, sort de cauciuc si masca faciala ).
Produsul de administrează numai extern, sub formă de tratamente locale, pulverizări sau îmbăieri. Soluţia se prepară şi se utilizează în aceeaşi zi, iar aceasta trebuie preparata sub supravegherea unui medic veterinar de libera practica.
Se vor respecta cu strictete dozele recomandate in prospect pentru fiecare specie de animale, pentru a evita supradozarea.
Animalele nu se tratează cu Diazinol pe vreme umedă sau foarte caldă.
În timpul tratamentului cu Diazinol pot apărea ocazional iritaţii ale pielii, mâncărimi, pielea poate deveni uscată sau pot apărea crăpături ale pielii.
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A se păstra la loc uscat, în ambalajul original, bine închis, la o temperatură mai mică de 250C, protejat de lumina directă, protejat de surse de căldură şi ferit de îngheţ. A nu se utiliza după data expirării marcată pe etichetă.
ATENŢIONĂRI SPECIALE:
Nu se aplică tratamentul cu DIAZINOL la tineretul bovin sub 6 săptămini şi la purceii sugari.
Nu se îmbăiază oile în primele 14 zile după tundere, animalele debile şi gestante, însetate sau cu plăgi provocate de tuns şi nevindecate. A se evita contactul cu ochii şi pielea. A se spăla mâinile şi orice alte părţi ale corpului care au intrat în contact cu produsul. Substanţa activă, diazinonul, este foarte toxică pentru organismele acvatice şi pentru albine.