COMUNICAT DE PRESĂ- Infecţia cu virusul West Nile

        Eeste o boală care evoluează în mod predominant ca o meningo– encefalită, transmiterea acesteia realizându-se prin înţepatura ţânţarilor (cunoscuţi drept vectori transmiţători ai virusului).

        Boala afectează în mod deosebit păsările domestice şi sălbatice precum şi câteva specii de mamifere, dintre care cele mai expuse sunt ecvideele (caii) şi oamenii. Datorită faptului că este o boală comună omului şi animalelor, infecţia cu virusul West Nile este încadrată în grupul zoonozelor.

Virusul West Nile se transmite la animale şi om prin înţepătura de ţânţar.

      Condiţia pentru ca un ţânţar să devină vector, este ca acesta să se hrănească cu sânge provenit de la un animal deja infectat, deoarece virusul la animale, în faza de început a bolii, se regăseşte în sistemul circulator. Odată pătruns în sistemul digestiv, virusul va fi multiplicat de celule, localizându-se în final în glandele salivare ale ţânţarului. În acest stadiu vectorul devine capabil de a transmite boala dacă se va hrăni pe un animal receptiv (sensibil) sănătos.

Virusul are afinitate pentru celulele nervoase din creier, măduva spinării, nervi etc.

      Manifestările clinice diferă la om faţă de animale:

  • La om simptomele cele mai des întâlnite sunt: febră (38˚ – 40˚C), dureri de cap, gât, muşchi şi articulaţii, lipsa poftei

de mâncare, greaţă, conjuctivită, pot apărea chiar diaree sau semne respiratorii.

     Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere.

     În anumite cazuri boala poate evolua spre forme mai grave: encefalită, meningită, meningoencefalită sau chiar poliomelită.

     Categoriile cele mai afectate sunt copiii şi persoanele în vârstă.

  • La cai boala evoluează în general asimptomatic. Totuşi, aproximativ 1 din 10 cai infectaţi

pot prezenta semne care demonstrează afectarea funcţiilor măduvei spinării şi a creierului: pierderi de echilibru, instabilitate, pareze, paralizii, abatere care alternează cu accese de agresivitate, reacţie exagerată la zgomote, lumină, mişcări necontrolate etc.  

     Mortalitatea poate ajunge până la 40 – 60% din caii afectaţi.

  • Păsările reacţionează variabil la infecţia West Nile. Unele specii nu prezintă nici un semn caracteristic, pe când altele

manifestă variate simptome cum ar fi: abatere, scăderi în greutate, pene zbârlite, incapacitate de a zbura, capul lăsat pe spate, tulburări de echilibru în mers, mişcări de „pedalare” ale picioarelor.

     În mod obişnuit, moartea survine la 25 – 40% din păsări în 24 de ore de la apariţia semnelor nervoase.

RESPONSABILITATEA PROPRETARULUI:

  • de a anunţa medicul veterinar de circumscripţie sau medicul veterinar zonal atunci când animalele din proprietate (cai sau păsări) prezintă simptome care are putea sugera infecţia cu virusul West Nile;
  • este de asemenea important ca orice cetăţean care observă cadavre de păsări, păsări care se deplasează cu dificultate, nu pot zbura sau stau nemişcate pe sol, să informeze telefonic medicul veterinar de pe raza localităţii respective.

Informaţiile primite de la populaţie ajută medicii veterinari şi umani în adoptarea rapidă a măsurilor necesare pentru reducerea posibilităţii de apariţie a unui eventual focar de boală.

MĂSURI DE PREVENIRE a bolii la animale:

  • eliminarea condiţiilor propice de dezvoltare a vectorului:
    • schimbarea regulată a apei folosită pentru adăpare;
    • acoperirea adăpătorilor pe durata zilei (dacă animalele sunt folosite la muncă sau sunt la păşunat) dar şi pe timpul nopţii, după adăpare;
    • îndepărtarea acumulărilor de apă temporare din interiorul sau din jurul fermei sau casei (rezultate în urma ploilor de vară).

MĂSURI DE PREVENIRE a bolii la om:

  • îndepărtarea ţânţarilor din interiorul locuinţelor se dovedesc a fi cele mai eficiente:
  • montarea plaselor de ţânţari la ferestre;
  • utilizarea substanţelor chimice repelente disponibile în comerţ;
  • folosirea pantalonilor lungi şi a hainelor cu mânecă lungă după lăsarea serii.